Boris Johnson recunoaște că guvernul a refuzat să acorde un sprijin financiar de 150 milioane lire sterline companiei falimentare Thomas Cook

Boris Johnson recunoaște că guvernul a refuzat să acorde un sprijin financiar de 150 milioane lire sterline companiei falimentare Thomas Cook
Publicat: 23/09/2019, 10:45

Premierul a vorbit despre criza de la Thomas Cook în timp ce se zbura cu avionul la New York, pentru a lua parte la Adunarea Generală a ONU, cu puțin timp înainte ca agențiile de știri să confirme colapsul companiei de turism, care are o vechime de 178 de ani.

Johnson a spus că solicitarea unei asistențe financiare de 150 milioane lire sterline de la contribuabili a fost respinsă deoarece ar fi reprezentat „un pericol moral” pentru alte companii predispuse la faliment.

CAA (Autoritatea de Aviație Civilă) britanică va plăti cazarea și biletele de avion ale turiștilor „nimănui”. Finanțarea vine de la companiile aeriene care au instituit un fond de urgență, ca și condiție pentru acordarea licenței de operare, transmite independent.co.uk.

„Trebuie să analizăm soluții pentru companiile aeriene, astfel încât să se protejeze, pe viitor, de faliment”, a spus Johnson.

„În mod sigur, sistemele pe care le avem la îndemână ne asigură că entități precum Monarch Airlines sau Thomas Cook nu ajung, în cele din urmă, să ceară bani de la contribuabili.

Într-un fel sau altul, statul va trebui să intervină, pentru a-i ajuta pe turiști. Trebuie să vedem dacă directorii acestor companii sunt mandatați să rezolve asemenea probleme”, a conchis premierul britanic.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×